Arta masajului – Lavinia Kahuna

Eu sunt îndrăgostită de masaj. Dacă vă întrebați <Cine nu e?> să știți că există și oameni cărora nu le place această metodă grozavă de relaxare. Ce să le facem, nimeni nu-i perfect :-)) . De-a lungul timpului am mers atât la masaje de relaxare, cât și terapeutice, având nevoie de ele pentru problemele cu coloana vertebrală, iar ultima experiență de acest gen a fost masajul anticelulitic și fiind extrem de mulțumită de ea, am luat decizia de a scrie aici și să v-o recomand.

Cum am ajuns să o întâlnesc pe Lavinia Kahuna și să apelez la serviciile ei?

În timpul celor două luni de carantină am petrecut destul de mult timp în casă și m-am hotărât să slăbesc. Am abordat un stil de viață mai sănătos, cu mai multă grijă la ceea ce mănânc, cu minim 2 l de apă pe zi și cu destul de mult sport. Așa am reușit să slăbesc în cinci luni șase kg. Doar că am început să observ mai bine celulita, care nu mai stătea liniștită ascunsă în spatele stratului pufos pe care îl aveam. Așa că m-am gândit să încerc și masajul anticelulitic. Într-o zi, chiar din întâmplare, am văzut pe un grup o discuție legată de asta, iar majoritatea domnișoarelor și doamnelor de acolo o recomandau pe Lavinia, lăudându-i rezultatele. Așa căam luat hotărârea de a-i scrie. Am ales direct un abonament pe care ea îl avea la dispoziție în acea perioadă: 10 proceduri de remodelare, 10 masaje anticelulitice și 2 împachetări cu parargil. Lavinia are adesea pachete diverse și raportul calitate preț este unul extraordinar. Ședințele le programam de comun acord la sfârșitul unei săptămâni pentru săptămâna următoare.

Tot ceea ce a urmat a fost o îmbinare între relaxare și rezultate. Lavinia transformă masajul în artă. Chiar se simte pe pielea ta pasiunea pe care ea o are pentru acest domeniu. Pe mine, trebuie să recunosc, m-a uimit prin cunoștințele pe care le are despre anatomie, despre toate acele procedee și despre instrumentele cu care realizează masajul. Ea poartă titlul de <The queen of bamboo (regina bambusului)>, datorită gamei uriașe de instrumente de bambus și de maderoterapie pe care le folosește, dar și pentru că și-a creat propria tehnică de masaj care a fost recunoscută de către New Massage Association drept Intuite Massage. Din varful degetelor de la picioare și până în vârful degetelor de la mâini, îndemânarea și pasiunea ei, materializate prin arta masajului, mi-au fost hrană și relaxare pentru corp și minte. Iar rezultatele s-au văzut atât în ceea ce privește celulita de pe coapse și fese, cât și cm din zona taliei.

Lavinia este un om cu care viața nu a fost tocmai blândă, dar care a reușit să treacă peste toate și să investească efort, timp și pasiune în ceea ce face. E de o sinceritate care poate descuraja uneori, nu se ferește să spună, ori să îți arate ceea ce simte, dar undeva mai în spate e un om care râde cu poftă, care povestește despre unele feluri de mâncare de îți lasă gura apă, care are o energie pozitivă după ce ajungi să o cunoști. Pe lângă toate acestea, a reprezentat adeseori Constanța și România în campionate naționale și internaționale de masaj, obținând rezultate extraordinare de fiecare dată. Dacă o întrebi, nu e niciodată mulțumită de ele, mereu ar putea mai mult, mereu cere mai mult de la ea însăși.

Pe Lavinia Kahuna și mâinile ei magice le găsiți în Constanța. De astăzi a mai adăugat o specialitate palmaresului ei profesional și spune cu mândrie ca este terapeut, cosmetolog profesional, promițându-și că nu se oprește aici.

Nici nu vrem să te oprești aici Lavinia, pentru că visurile tale sunt mari și trebuie împlinite. Ești o luptătoare și te admir pentru asta. Mult succes în tot ceea ce faci! De abia aștept să vin din nou să mă bucur de talentul tău și de magia masajului tău pe care îl practici ca pe o artă sfântă.

Publicat de blogdezambit

Mereu am avut o problemă cu scrisul despre mine. Am tot completat formulare și eram pusă în situația de a scrie calități și defecte...am defecte pe care unii le văd calități, calități pe care eu le văd uneori ca fiind defecte. Cel mai ușor spun despre mine ca am o doză de nebunie-cât să visez că pot schimba lumea în bine...chiar și viața unui singur om. Și vreau să scriu despre asta într-un mod în care să vă conving că ar putea fi și visul vostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: