Viața secretă a scriitorilor

„Fiecare om are trei vieți: o viață privată, o viață publică și o viață secretă…”

Pe Guillaume Musso l-am descoperit de curând, cu ocazia carantinei și a epuziării cărților lui Marc Levy traduse în limba română. De vreo două luni mă atrage genul thriller, atât la filme, cât mai ales la cărți. Probabil din lipsa de acțiune în afara drumului casă-serviciu, ori poate fără niciun motiv. Prima carte citită, care m-a determinat să mai comand încă patru cărți scrise de el a fost <Un apartament la Paris>. În ultima lună am mai adăgat șase cărți pe lista „cititelor”. Trei aparținând lui G. Musso, iar despre celelalte trei vă voi scrie într-un articol viitor. Nu am mai scris nimic pentru că am lucrat foarte mult la proiectul de disertație, iar în restul timpului am mai citit, ori urmărit câte un film, totul pentru relaxare. Oricum, ideea e că îmi place stilul acestui autor, chiar dacă unele întâmplări par a fi departe de realitate, eu una am înțeles de câteva ori că viața bate filmul, așa că m-am bucurat de fiecare bătaie accelerată a inimii, ori de suspansul pe care acțiunile cărțile lui mi le-au oferit.

Fata și noaptea a fost prima carte citită în cele două săptămâni în care am stat și eu acasă fără să lucrez. Nu am putut lucra la disertație, de fapt nu prea am putut face altceva, până când nu am terminat-o. Mi-a plăcut, mi-a plăcut mult, mi-a lăsat impresia că am înțeles totul, ca exact în capitolul următor să văd că, exact ca personajul principal, și eu mă înșelasem. Îmi place puterea lui Musso de a te tranforma într-unul din personajele lui. Aproape întotdeauna există mai multe personaje atent conturate, astfel încât mai mult ca sigur te vei regăsi într-unul dintre ele. Acțiunea se petrece pe Riviera Franceză, cu o paralelă între 1992 și 2017. Fata din titlu este Vinca Rocwell, o elevă eminentă care, în 1992, fuge cu profesorul de filozofie, dar pe care nimeni nu o va mai vedea vreodată. În 2017, la reuniunea de 25 de ani de la terminarea liceului, Manon, Thomas și Maxime, prietenii Vincăi, sunt uniți de un secret diabolic și tulburător, fapta înfiorătoare pe care au comis-o în adolescență. Cartea este despre prietenie, iubire, obsesie, sacrificii. Mi se pare că personajele au o profunzime psihologică extraordinară. În același timp le condamni și le înțelegi acțiunile. Ca toate cărțile domnului scriitor francez și aceasta mi-a făcut ochii să îmi cadă pe jos de oboseală, dar să nu se lase până nu au cunoscut deznodământul în două zile. O recomand!!!

Calatorestecuira

Cea de-a doua carte, Central Park, ar fi fost preferata preferatelor mele, dacă nu m-ar fi dezamăgit puțin finalul. Nu, nu e rău deloc, e la fel de surprinzător, în stilul unic al autorului. Totuși, mie mi s-a părut că nu face parte din același film cu restul cărții, ca și cum monsieur Guillaume s-a plictisit să tot scrie la ea și la sfârșit a schimbat direcția cu 180 de grade și mi-a furat mie posibilitatea unui nou clasament al ultimelor cărți citite. Cred că acțiunea acestei cărți m-a ținut cel mai tare cu sufletul la gură. Am intrat atât de tare în pielea personajului feminin, încât probabil că m-am supărat când am văzut că nu primesc finalul dorit…cel pe care și l-ar fi dorit ea. Alice,o tânără polițistă din Franța, iar Gabriel, un hmmmm, pianist de jazz, se trezesc într-o dimineață, pe o bancă din Central Park, New York, legați cu cătușe unul de celălalt. Nu se cunosc, iar cu o noapte înainte el a cântat într-un club din Dublin, iar ea a petrecut cam mult alături de prietene, pe Champs-Elysées. Toate lucrurile pe care le vor descoperi le vor da viețile peste cap. Iar finalul…și pe a voastră.

Cartea de unde vine și titlul…<Viața secretă a scriitorilor>. Mmmm…mi-e greu să scriu despre felul în care am simțit-o și trăit-o. Astăzi, am lăsat hainele în mașina de spălat după teminarea programului încă vreo două ore, până am ajuns la ultima pagină. Acțiunea principală se petrece în 2018 pe o insulă sălbatică din Marea Mediterană, dar are din nou legătură cu un eveniment care s-a petrecut cu aproximativ două decenii înainte. Nathan Fawles, un scriitor celebru, anunță brusc că renunță la scris, deși romanele lui i-au fascinat pe cititori. Acesta a refuzat toate interviurile, dar o tânără jurnalistă, Mathilde Monney, e hotărâtă să afle secretul scriitorului. După găsirea cadavrului unei femei pe liniștita insuliță, întreaga acțiune te aruncă în mijlocul unor confruntări, unor secrete care te fac să uiți ziua și locul în care te afli. Sinceră să fiu, la un moment dat eram sigură ca Fawles chiar există, ca mai apoi să mă întreb dacă Musso există, ori e și el imaginația unui alt scriitor. Dincolo de poveste, eu am avut și alte lecții. Acelea adresate tuturor celor care visează să devină scriitori. Mă întreb dacă G. Musso a vrut să dea o altfel de lecție de scrierea creativă, după ce i s-a propus să participe la tot felul de ateliere în care să îi învețe pe începători. Dacă a făcut-o involuntar, recunosc, cartea nu ar mai avea același loc în suflet pentru mine, dar cum probabil nu o să-l întâlnesc pe autor live pentru a întreba asta, voi merge mai departe doar cu paginile întregi de fragmente pe care mi le-am notat în agendă. Vă recomand cartea asta tuturor, dar mai ales celor care iubiți să scrieți și visați să oublicați o carte la un moment dat.

A vrea să cunoști un scriitor pentru că îți place cartea lui e ca și cum ai vrea să cunoști o rață pentru că îți place foie gras-ul”

P.S. În ultimele două luni mi-am comandat peste 18 cărți la prețuri grozave, în pincipal de pe elefant.ro. Urmăresc prețurile, sunt abonată, iar când apar reducerile de 45% sau 50%, prin coduri de genul BOOKS45 sau BOOKS50, de care sunt înștiințată și prin mail și prin mesaj, dau o comandă de cinci-șase cărți.

Publicat de blogdezambit

Mereu am avut o problemă cu scrisul despre mine. Am tot completat formulare și eram pusă în situația de a scrie calități și defecte...am defecte pe care unii le văd calități, calități pe care eu le văd uneori ca fiind defecte. Cel mai ușor spun despre mine ca am o doză de nebunie-cât să visez că pot schimba lumea în bine...chiar și viața unui singur om. Și vreau să scriu despre asta într-un mod în care să vă conving că ar putea fi și visul vostru.

3 gânduri despre „Viața secretă a scriitorilor

  1. Foarte frumos scris. Aproape ca mi le-as comanda pe loc daca nu as avea cele 4 recent comandate pe birou, in asteptarea mea.
    Si tin sa precizez ca nu sunt adepta thriller-ului.
    Tips: cand recomanzi atat de frumos o carte poti sugera si unde se gaseste. 😉
    Mersi!
    Te astept si pe blogul meu pentru alte recomandari!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: