Credința de acasă

Am început să evit știrile care sunt legate de COVID-19. Citesc cât să fiu la curent cu situația, la modul general, pentru a avea o imagine de ansamblu atât pentru mine, cât mai ales pentru cei dragi, expuși pericolului. Restul informațiilor, reacțiilor și comentariilor, venite mai ales din partea oamenilor de rând sunt frustrante și obositoare uneori. Pe lângă inconștiența zilnică din supermarketuri, din piețe, de pe stradă, pentru că da, chiar mi se pare că din traficul rutier și pietonal lipsesc doar copiii care merg la școală și eventual, părinții care îi duceau până acolo. În rest, aproape aceeași aglomerație, aștept la fel de mult lângă o trecere de pietoni pentru a putea traversa, în mijloacele de transport în comun e aglomerație, deși culmea, mulți oameni au rămas fără loc de muncă. Subiectul monden al ultimelor zile au fost Sărbătorile Pascale. Despre conspirația statului de a îndepărta oamenii de la credință și a-i dezbina în acest mod, despre „satanismul” (termen citit chiar ieri în mai multe comentarii) celor care susțin că e bine să stăm în casă în perioada asta, lipsa lor de credință în Dumnezeu ca pot accepta să nu meargă la biserică să ia Sfânta Lumină, despre tot felul de subiecte dătătoare de mari dureri de cap, cel puțin pentru mine.

Sunt un om credincios?!

Cred în Dumnezeu, chiar dacă uneori m-am mai îndepărtat, m-am mai apropiat, am ajuns la un nivel de credință într-o forță superioară nouă, căreia îi mulțumesc în fiecare zi atât pentru lucrurile bune, cât și pentru lecțiile mai puțin bune, pe care m-a ajutat să le trec. Mă rog în fiecare seara, mereu în trei etape: mulțumire, promisiuni și cereri. Cred că e un defect profesional, organizarea lucrurilor, chiar și a rugăciunii. Nu am o conexiune cu Biserica, ori cu reprezentanții ei, ca și instituție. Mai mergem duminica la biserică, după terminarea slujbei de cele mai multe ori și simt liniște. Cele mai dese slujbe la care am mers în fiecare an, încă de când am învățat să merg, au fost și sunt cele de Paște. Îmi plac cuvintele rostite, îmi plac cântările din timpul acestor slujbe, îmi plac predicile de cele mai multe ori, îmi place emoția, dar și amintirile despre bunica mea și ochii ei plini de mândrie când mă asculta cântând Prohodul, ori Mergi la cer. Mi-au dat de câteva ori lacrimile ascultând slujba din Joia Mare, mai ales când preotul de acasă reușea să transforme în trăiri Drumul Crucii. Cred că lacrimile erau pentru că de fiecare dată conștientizez cât suntem de mici, de răi și de falși, în ceea ce noi numim Casa Domnului. Acum înțeleg, accept și voi încerca să profit de statul în casă pentru puțină curățenie în gânduri și în suflet.

Dumnezeu ne vrea în biserică?!

Dacă tot crezi în el, ar trebui să crezi de oriunde, să îl simți în suflet, indiferent pe unde îți merg picioarele. O mare parte din preoți te vor în biserică, iar cei care susțin asta răspicat, lăsați-mă să vă dau un pont…vor banii voștri, nu credința. Ah, am scris-o și o să fiu pedepsită de Șefu’. Dați-mi voie să fiu sigură că nu, el cred că îi știe mai bine pe acești super oameni ai lui care nu se gândesc la sănătatea credincioșilor. Vă dau un spoiler? Te poți ruga de oriunde, îți poți cere iertare pentru lucrurile făcute greșit de oriunde, eventual, dacă o faci în fața celui căruia i-ai greșit, ori telefonic, e și mai bine. Poți să te îmbraci frumos și acasă, chiar dacă vor fi mai puțini invidioși, pentru că da, invidia e la modă în biserici. Care are pâinea mai scumpă, vinul mai bun, pantofii mai lucioși. Venetual, dacă în biserică obișnuiai să vorbești cu țățica despre Tănțica, despre cine s-a căsătorit, cine a divorțat, cine a făcut copil „fără să fie cununat în biserică”, crede-mă, e mai bine că stai acasă. Există TV, există radio, există cărți de rugăciune, există liniște și alte metode prin care chiar ai putea medita la spiritualitate, dacă pentru asta ai fi vrut să fii la biserică de Paște.

Eu cum iau lumină?!

Of, vă mai divulg un secret, lumina aceea e un simbol, al mântuirii, al fericirii divine. Aprinde o candelă, o lumânare și roagă-te. Roagă-te pentru cei bolnavi, pentru cei săraci, pentru cei singuri, pentru încercările acestor zile, pentru o lume mai bună. Iartă, în primul rând pe tine, apoi pe cei care ți-au greșit. Cere iertare. Fii sincer. Fii aproape de cei dragi chiar dacă ești fizic departe. Deschide fereastra și ascultă. Crede-mă, lumina pe care o să o ai astfel în suflet, o să fie mai apropiată de Lumina Lui.

Terminați cu prostiile, Dumnezeu e peste tot, Dumnezeu e în credința pe care o porți cu tine oriunde ai fi, e în ajutorul pe care îl oferi, în iertarea ta, în bunătatea ta. În sprijinul reciproc din această perioadă, acolo e Dumnezeu.

Credința e acasă. Iar casa asta știi unde e? În sufletul fiecăruia.

Publicat de blogdezambit

Mereu am avut o problemă cu scrisul despre mine. Am tot completat formulare și eram pusă în situația de a scrie calități și defecte...am defecte pe care unii le văd calități, calități pe care eu le văd uneori ca fiind defecte. Cel mai ușor spun despre mine ca am o doză de nebunie-cât să visez că pot schimba lumea în bine...chiar și viața unui singur om. Și vreau să scriu despre asta într-un mod în care să vă conving că ar putea fi și visul vostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: