Încă o săptămână, încă trei cărţi

Ce mai faceţi? Cum mai sunteţi? De ce ne mai plângem astăzi, având în vedere că e soare, e duminică, iar noi nu putem ieşi afară, de parcă ăsta e cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla. Nu, nu e! La TV doar ce au anunţat decesul unei tinere de 27 de ani, din cauza acestui virus nenorocit. Da, avea diabet. Şi ce? Credeţi că nu ar fi putut să se bucure în continuare de viaţă, chiar şi aşa, cu tratament pentru diabet? Staţi naiba în casă şi nu vă mai plângeţi!!! E unul dintre cele mai uşoare lucruri pe care le-am putea face pentru siguranţa noastră şi a celor dragi, iar noi ne plângem şi de el. Cărţile pe care le-am citit săptămâna asta au venit ca un duş rece pentru perioada asta. Chiar vi le recomand. Sunt dureroase, îţi fac pielea de găină, dar în acelaşi timp te fac să te simţi prost că tu te plângi de Netflix şi stat în casă, de mâncat până nu mai poţi şi de faptul că nu mai poţi face mişcare ca să slăbeşti.

Toate cele trei cărţi pe care le-am citit la întâmplare săptămâna care se încheie astăzi m-au purtat în aceeaşi perioadă, a celui de-Al Doilea Război Mondial. (celelalte trei cărţi citite luna asta le puteţi găsi aici). Despre prima nu vă pot spune nimic, pentru că i-am promis autorului. Ceea ce pot să vă spun e că îmi doresc ca acest roman să ajungă în bibliotecile noastre cât mai curând. E vorba despre un roman în lucru, ale cărui capitole scrise momentan însumează vreo 160 de pagini pe care le-am parcurs în nici două zile. I-am mulţumit în mai multe rânduri pentru şansa pe care mi-a dat-o când mi-a cerut părerea despre ceea ce a scris până acum şi îl rog, dacă va vedea acest articol, să dea în viitor cititorilor mei şansa de a înţelege de ce mi-a plăcut atât de mult.

Cărţile nopţii

A doua carte a fost „Un băiat pe lista lui Schindler” pe care am citit-o într-o zi. M-a durut sufletul, am avut lacrimi în ochi, am zâmbit şi am vrut să iau un megafon prin care să recit câteva paragrafe, astfel încât oamenii care cred că o carantină generală, în casele noastre călduroase, alături de cei dragi, e cel mai rău lucru pe care puteam să îl primim în acest 2020, să îşi schimbe crezul. În 1939, când naziştii au invatat Polonia, Leon Leyson, autorul cărţii, avea doar 10 ani. „Cel ce salvează un om salvează o lume întreagă„, e unul dintre lucrurile învăţate din această carte, pe care l-am întâlnit şi printre rândurile Tatuatorului de la Auschwitz. Toate întâmplările descrise de autor, prin care şi peste care familia sa a trecut acum 80 de ani, îţi dau două palme, îţi deschid ochii şi apoi te mângăie pe cap, ştergându-ţi lacrimile. Dincolo de asta, povestea bărbatului german numit Oskar Schindler, care a salvat viaţa a peste 1000 de evrei doar prin forţele proprii, trebuie cunoscută de cât mai mulţi oameni. Ea demonstrează că şi singur poţi schimba o parte din lume, ori chiar totată lumea pentru alţi câţiva oameni. O aveam de mult timp în bibliotecă, dar cred că a aşteptat să mă atragă exact zilele astea. M-a întristat faptul că autorul nu şi-a văzut niciodată cartea publicată, dar povestea lui va trăi prin fiecare dintre noi care citeşte acele rânduri. V-o recomand din suflet!  

Deweekend.ro

Imediat după ce am închis cartea de mai sus, am mers în sufragerie să îmi dau seama pe care raft am pus „Tatuatorul de la Auschwitz” a lui Heather Morris. A primit-o Dragos cadou de la fratele lui acum câteva luni. Am o mulţime de cărţi pe care nu le-am citit, pentru că înainte de zilele astea mai grele, timpul nu îmi ajungea şi pentru ele. Am vrut-o special acum, pentru că simţeam legătura dintre ea şi băiatul de pe lista lui Schindler. E tot o carte dură. Nu neapărat prin violenţa celor scrise, pentru că am citit cărţi cu mai mult sânge şi mai multe crime descrise în detaliu, dar mai ales prin durerea pe care o simţi pentru că toate acele lucruri îngrozitoare s-au întâmplat în realitate, pentru că nu sunt doar în imaginaţia unui scriitor bun de thriller ori romane poliţiste. Povestea pe care se bazează cartea e concentrată pe acel simbol al Holocaustului, numerele tatuate pe braţele prizonierilor, femei, bărbaţi, bătrâni. Personajul principal şi omul care a povestit autoarei timp de trei ani toate evenimentele descrise în carte, seamănă băiatului de pe lista lui Schindler. Acesta îşi promite că va răzbuna ororile la care a fost supus de către nemţi, supravieţuind. Povestea de iubire dintre el şi o altă prizonieră a acelui iad e ceea ce te face să poţi termina cartea în două zile, aşa cum am făcut-o şi eu. V-o recomand şi pe aceasta. Poate aduce nori în interior când o citiţi, dar aceştia nu vor face decât să apreciaţi şi mai tare soarele din fiecare zi. O prietenă mi-a recomandat să citesc despre acelaşi subiect „Bibliotecara de la Auschwitz” şi „Am fost medic la Aushwitz„. Le voi citi cu siguranţă, dar mai las ceva timp să treacă, săptămâna viitoare cred că voi schimba puţin registrul. În funcţie de timpul şi dispoziţia mea.

De când e recomandat să nu mai ieşim, am mai mers doar la serviciu, încercând să unesc mersul la farmacie, ori la cumpărături în aceeaşi ieşire. În rest am stat în casă. Am dormit mult, chiar mult, câteodată atât de mult încât am o nouă zicală: somnul intră pe o ureche şi iese pe cealaltă. În weekend dorm până mai târziu, uneori dorm şi după amiază, iar pe la 11, 11 jumătate seara dorm din nou. Cred că am recuperat datoria de somn, dar vreau să am rezerve suplimentare pentru ce va urma. Gătesc, adică gătim împreună, citim împreună, eu chiar recuperez tot timpul pe care l-am pierdut fără cărţi. În ultima săptămână am făcut sport câte o oră, o oră jumătate în sufragerie, în fiecare zi, pe salteluţa pe care nu o scosesem de la locuşorul ei cred că un an. Ieri am zis pas sportului pentru că m-au lovit acele zile nefavorabile în care distanţarea socială e o binecuvântare mai ales pentru oamenii din jurul meu, care scapă de un dinozaur prost dispus. De mâine voi participa la nişte cursuri online gratuite de yoga pentru începători. Îmi e dor de părinţii mei şi ai lui, de fraţi şi surori, de viitorii năşici, de restul familiei, de bunici, de prietenii pe care nu i-am văzut de muult timp. Dar ştiu că va trece şi încerc să folosesc perioada asta pentru a învăţa lecţiile ei şi pentru dezvoltarea personală, ceea ce vă sfătuiesc să faceţi.

Hai să arătăm acestui virus că după el vom fi mai buni, mai conştienţi!

Forever by Simona

Publicat de blogdezambit

Mereu am avut o problemă cu scrisul despre mine. Am tot completat formulare și eram pusă în situația de a scrie calități și defecte...am defecte pe care unii le văd calități, calități pe care eu le văd uneori ca fiind defecte. Cel mai ușor spun despre mine ca am o doză de nebunie-cât să visez că pot schimba lumea în bine...chiar și viața unui singur om. Și vreau să scriu despre asta într-un mod în care să vă conving că ar putea fi și visul vostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: