Fac ce fac și tot la scriitorii francezi trag

În ultimele două săptămâni am fost la serviciu, am scris câteva articole, dar nu pe blog, am lucrat pentru master, am făcut curățenie, am gătit, am dormit la prânz, m-am uitat la Peaky Blinders, dar cel mai important, am citit trei cărți. Nu știu cum reușesc, dar de fiecare dată când mă apuc de citit o carte, timpul se dilată și sunt mai mulțumită de mine pentru că simt că pot face mai multe.

E o perioadă mai mult decât dificilă, tocmai prin faptul că nu ne-am mai întâlnit până acum cu ea, decât individual, când trebuia să adoptăm măsura izolării, fie din cauza unei răceli puternice, a unui pojar, ori pur și simplu din nevoia de a deveni mizantrop pentru câteva zile. Discuțiile se învârt din ce în ce mai mult în jurul a ce putem face pentru a scăpa de anxietatea izolării, idei de a-ți ocupa timpul liber, etc. Acum hai să vă zic ceva ce poate nu îmi va atrage simpatizanți. În afara oamenilor care au copii, a căror energie se consumă în special în afara casei, plus alte câteva excepții, pentru restul mi se pare un alint. Majoritatea așteptam să terminăm programul la muncă, tocmai pentru a ajunge acasă și a vegeta, găseam diverse scuze pentru a evita activitățile sociale în timpul săptămânii, fiind obosiți din naștere, ne plângeam că nu avem timp de un serial, de o carte, de descoperirea eului liric și empatizarea cu plantele din sufragerie. Ei, uite că acum avem timpul ăla, dar acum, exact acum, am vrea să ne bucurăm de fiecare grad Celsius peste cele 10 care ne păreau prea puține pentru martie 2019. În fine, pe scurt ideea e să vă alintați mai puțin, puneți naiba mâna pe o carte, dormiți dimineața, la prânz și seara, până vă trece oboseala din naștere, uitați-vă la seriale, filme, dacă le-ați terminat la documentare, jucați Fifa, țurca, jucați ce vreți, gătiți, mâncați, ocupați-vă naiba timpul la interior, pentru a putea ajunge cât mai repede la exterior fără grija unui virus periculos.

Am pierdut subiectul principal, dar cică zilele astea e la modă să „o iei pe cărări” la figurat. Deci cele trei cărți citite au fost Tentația de a fi fericit a lui Lorenzo Marone, Fantoma și iubirea a scriitorului cel mai întâlnit în biblioteca mea, Marc Levy, șiiiii vedeta trilogiei, Un apartament la Paris a lui Guillaume Musso. Cei care citiți doar Edgar Allan Poe, Boccaccio și alte nume pe care le căutați pe Google pentru a le adăuga la CV, opriți-va aici și spor la distanțarea socială. Ceilalți, mai citiți că poate vă fac poftă de una dintre cărți, mai ales de ultima.

Tentația de a fi fericit este povestea unui septuagenar care redescoperă iubirea și viața în Napoli. E o carte plăcută, nu te face să o citești fără să o lași din mână, dar nici nu dezamăgește. E o carte de masă, care are un umor pe gustul meu, cu destul de multe lecții care nouă, românilor, ne lipsesc, despre a avea mai mare grijă față de tine. În ea citești și despre violența domestică, minorități sexuale, adulter, dar mai ales despre criza existențială când realizezi că numeri anii în sens invers. Eu chiar o recomand, mai ales pentru perioada asta.

Anca și cărțile

Fantoma și iubirea a preferatului meu Levy nu m-a lăsat să petrec mai mult de trei zile citind. Povestea e una nerealistă, cel puțin pentru mine, pentru cei care cred mai mult în spirite și discuții între ele și oamenii drag poate e mai realistă, dar acțiunea specifică lui Levy te prinde și nu îți mai dă drumul până când nu simți junghiul ăla în ceafă de la cât timp ai petrecut printre pagini fără să îți mai miști capul. Și aici, prin prisma unei experiențe nerealiste, găsim lecții pentru realitatea din viața fiecăruia. Mai ales despre deciziile care trebuie luate la timpul potrivit, discuțiile care trebuie purtate la timpul potrivit. Nu intră în Top 3 Marc Levy din biblioteca mea unde sunt în continuare „Și dacă aș mai trăi o dată„, „În altă viață” și seria „Prima zi/Prima noapte„. Sunt la zicu toate cărțile traduse în română ale autorului.

Bookuria

Un apartament la Paris, ori mai bine zis „cireașa de pe tortul meu literar” al ultimelor două săptămâni. Nu îl știam pe domnul Musso decât din niște recenzii ale bloggerilor „recenzioniști”. Am luat cartea fără să văd cine e autorul, ce cărți are, la ce să ma aștept. Mi-a plăcut descrierea studiată pe sărite. Simțeam așa că ar putea să mă determine să o citesc repede, în contradicție cu dorința mea de a rămâne totuși prinsă în ea mai mult timp. Poate ar fi trebuit să apelez la ordinea cronologică, ceea ce v-aș ruga dacă aveți timp, să o faceți, pentru că sunt unele nume de personaje care te-ar fi făcut să zâmbești cică, recunoscându-le din alte cărți. Asta am pățit la Levy, dar la Musso graba mea a stricat treaba cu zâmbetul din aceste motive Totuși, poți citi cartea independent, nu are legătură cu acțiuni anteriorare. Eu zic ca o să îți dea la fel de mult „brain damage” ca și mie. Exact când crezi că ți-ai dat seama, tu superdetectivul transformat, îți dă în freză cu al patrulea fir dintre cele trei gândite de tine. Cred că e o treabă a francezilor ăstora care s-au hotărât ei să dea oamenilor care stau în lumea lor, posibilitatea de a evada în alte lumi. Oricum, citind cartea asta, majoritatea cred că veți gândi la fel ca mine „Cât mi-ar fi plăcut să fiu un detectiv de-ăsta”. O fostă polițistă și un dramaturg își dau întâlnire fără voia lor în apartamentul din Paris al unui pictor care a murit cu un an înainte. Dacă primele 50 de pagini îl lăsau pe Levy să își facă de cap în biblioteca mea, următoarele 374 de pagini mi-au amintit că sufăr de spondiloză cervicală, făă să regret totuși descoperirea noului autor ale cărui cărți mi le-am comandat deja de vreo trei zile și pe care le aștept cu maare nerăbdare. Nu cred că aveți cum să regretați alegerea cărții, decât dacă trebuia să vă opriți cu două paragrafe mai sus.

Nu mă omor eu după francezi, dar se pare că scriitorul care îi face concurență scriitorului meu preferat din timpul liber, este tot din aceeași minunată țară, pe care nu am cunoscut-o direct, dar după care nici nu mă topesc de dorință. Sper să vă dau o ocupație în săptămânile următoare cu una dintre cărți, ori poate toate trei.

STAȚI ACASĂ!!!

The Arhitect’s Newspaper

Publicat de blogdezambit

Mereu am avut o problemă cu scrisul despre mine. Am tot completat formulare și eram pusă în situația de a scrie calități și defecte...am defecte pe care unii le văd calități, calități pe care eu le văd uneori ca fiind defecte. Cel mai ușor spun despre mine ca am o doză de nebunie-cât să visez că pot schimba lumea în bine...chiar și viața unui singur om. Și vreau să scriu despre asta într-un mod în care să vă conving că ar putea fi și visul vostru.

4 gânduri despre „Fac ce fac și tot la scriitorii francezi trag

  1. Îți recomand Khaled Hosseini – „Vânătorii de zmeie” și „Splendida cetate ale celor o mie de sori”,
    Amor Towles – „Un gentleman la Moscova”,
    Daniel Mason – „Soldatul iernii”
    Câțiva autori contemporani pe care am îndrăznit să îi abordez fiindcă, ei bine, prefer clasicii. 😅
    Lecturi plăcute!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la anamariadeleanu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: