Un fel de sfârșit-început

Be yourself; Everyone else is already taken.

— Oscar Wilde.
Sursa foto: Unsplash

Citatul din deschidere a venit la pachet cu planul blogului pentru primul articol. Cumva s-a potrivit mănușă încercării mele de aici. Spune exact ce vreau să fiu și să fac…altcineva, altceva. Toată lumea spune câte ceva, doar de-asta avem libertatea pe care o visăm, nu? Să vorbim liber. Eu o să scriu, exact așa cum sunt, sincer și direct. Nu o să mă prefac nici mai bună, nici mai rea. O să încerc să inspir, la mai bine, la mai bun.

Nu am lansat noul meu site până acum pentru că am vrut ca primul articol să fie simbolul unui nou început, după o retrospectivă completă. Am avut un an grozav, cu foarte multe lucruri bune, mai puțin bune și proaste. Am călătorit, am mai descoperit locuri frumoase din țară, am revăzut Florența, am primit câteva lecții, câteva „palme”, m-am luptat cu niște probleme de sănătate câteva luni, m-am autodescoperit lucrând cu o doamnă doctor psihoterapeut absolut genială, am spus „da” omului meu, nu cred că e bine să scriu aici tot, ați prins ideea.

Nu regret nimic, nici lucrurile mai puțin bune. Vorbind cu oamenii dragi, am înțeles că eu am cam multe de spus și că uneori ele influențează lucrurile spre bine. Așa s-a născut noul meu început. Vom voebi despre călătorii, voi avea un jurnal de nuntă, despre tot felul de nimicuri care pot schimba totul.

Am multe de spus, din suflet, pentru suflete.

Cătălina spune…și va spune pe bune ❤️

Publicat de blogdezambit

Mereu am avut o problemă cu scrisul despre mine. Am tot completat formulare și eram pusă în situația de a scrie calități și defecte...am defecte pe care unii le văd calități, calități pe care eu le văd uneori ca fiind defecte. Cel mai ușor spun despre mine ca am o doză de nebunie-cât să visez că pot schimba lumea în bine...chiar și viața unui singur om. Și vreau să scriu despre asta într-un mod în care să vă conving că ar putea fi și visul vostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: